Un cadou frumos

Un cadou frumos

Si eu sunt printre cele mai bune reprezentante Avon din Germania 2019.

V-am povestit în această postare că o reprezentantă care vinde de 7000 de euro pe an este considerata ca cea mai bună reprezentanta și primește câteva cadouri in plus fata de reprezentantele care vând mai puțin.

Primim un cadou pentru ziua de naștere și un cadou de Crăciun, plus un certificat cu un cadou pentru că am atins prima treapta.

Și cu cât vindeți mai mult, cu atât prima va fi mai mare (puteți citi aici pentru 2018, 2019 sau 2020)

Pentru 2018, premiul a fost o brățară de perle, iar pentru 2019, o eșarfă de mătase.

Astăzi mi-au ajuns certificatul și eșarfa.

Am făcut repede câteva poze așa cum eram prin casă.

De fapt nu-mi place să fac selfie-uri, nu mă văd frumoasa, găsesc în fiecare poza ceva care nu-mi place. Pozele acestea le postez, deși nu îmi place cum arăt.

De Crăciun am primit o sticlă decorativă de șampanie cu lumină.

Pentru ziua de naștere de anul acesta am primit o forma inima pentru prăjituri, eu am copt deja un chec în a mea.

Avon oferă cadouri pentru toate reprezentantele, avem un program suplimentar de dezvoltare pentru reprezentante noi in Campaniile 1-4, iar apoi cadouri pentru reprezentante de la a 5 -a Campanie.

Găsesc ca Avon este cea mai bună companie network marketing de pe piață. Nu am auzit de la nicio altă companie care să ofere atât de multe cadouri și bonusuri.

În plus, înregistrare gratuita, fără riscuri de pornire, oricine poate încerca fără a investi un cent.

Dacă îți plac și produsele cosmetice, iubești machiajele și cadourile, ești binevenit să te înregistrezi în echipa mea.

Îți voi fi alături sa te ajut si sa îți ofer informații.

Aici te poți înregistra gratuit.

Bitte Teilen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *